O pulbere din tainica grădină,
Care în mâna Celui sfânt s-a prelucrat;
Ajun-se în păcat, purtând o vină
Căci de Cel sfânt, cei doi n-au ascultat!

Şi au pierdut de-atunci eternitatea,
Departe fiind, de-al cerului lumină,
apoi pierdut-au eii şi libertatea
şi tot mai rău se afund-au în tină.

Dar iată într-o zi Acel din ceruri,
Văzând păcatul cum se înmulţeşte...
A adunat toţi sfinţii-n a Lui cercuri,
Să dea izbândă celui ce trudeşte!

Văzând că nu mai are vre-o scăpare
Puterea omului, fiind limitată,
Atuncea Cel care i-a dat suflare,
Un sfat ceresc anunţă dintr-o dată!

Am creat omul cu-a Mea-nfăţişare
Şi îl iubesc ca şi pe Fiul meu.
Doresc ca să trăiască-n fericire
Să poată-ajunge-aici unde sunt Eu!

Şi-ndată coborâ din strălucire!
Un Fiu de Dumnezeu nemărginit,
Luând trup omenesc, a dat iertare
când pentru om Cristos a suferit.

Acolo El şi-a arătat iubirea
Pentru acel, din tainica grădină,
Acolo El adu-Sa nemurirea
La cei care se-ntorc iar la lumină!

Iar toţi aceea care s-au predat
Pe braţul Celui sfânt din veşnicie,
Curând vor fi în ţara de zmarald
Şi vor trăi pe veci în bucurie:...

Iubitul meu n-ai vrea să vii cu noi
Acolo unde-i veşnica grădină,
Renunţă azi,la lumea de noroi
Urcând pe treptele eterne la lumină.

Amin