Dor de Tine...
Autor: Maria Luca  |  Album: clocot de cuvinte  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de maria23luca in 09/10/2024
Doamne, cât de dor mi-a fost
Să Te-aud cum îmi vorbeşti!
Sufletul tânjea în mine
Să-mi spui iar că mă iubeşti
Căci adesea, Domnul meu
Teama, pacea mi-a furat
Şi un gând, un gând hain
Îmi şoptea că m-ai uitat...

Mi-a fost dor să Te aud,
Să mai stăm în părtăşie
Inima să-mi umpli Tată
De pace şi bucurie
Şi-mi doream ca Duhul Sfânt
Să m-atingă ca o boare
Şi să lase peste mine
Har divin şi vindecare...

Cât mi-a fost de dor de Tine,
Domnul meu şi Dumnezeu
Să Te simt că-mi eşti alături
Când îmi pare drumul greu!
Simt că nu găsesc cuvinte
Îndeajuns să-Ţi mulţumesc
Că m-ai reprimit la Pieptu-Ţi
Şi-mi dai harul să trăiesc!

Vulcan-09-10-2024
Mary


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 295
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni