Încrede-te-n Lumină!
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântări de drum  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 11/10/2024
Încrede-te-n Lumină, chiar dacă-ți arde-amar
paragini cangrenate din putredul hotar
și las-să-ți răcorească prin tot ce ai ascuns,
ea arde numai bezna pe unde ți-a pătruns!

Încrede-te-n Dreptate, cu-atât mai mult cu cât
condamnă și la tine ce-i veșted și urât...
Pe cumpăna ei sfântă așează-ți ceas cu ceas
tot ce împarți la alții prin fapte și prin glas.

Încrede-te puternic în Adevăr oricând,
dar și mai mult în vremea când mustră necruțând,
nu-i lepăda-ndrumarea și nu-l strâmba voit,
căci tot ce el condamnă e putred și greșit.

Încrede-te-n Iubire, chiar dacă numai plâns
și numai jale-ți pare pe urma ei c-ai strâns,
căci unde arde rugul, rămâne loc sfințit,
desțelenit și vrednic spre rod desăvârșit.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 341
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni