Vine seara neștiută, ușa ochilor s-o-ncuie,
seara asta nu e dată să și-o știe - nimănuie,
fericiți sunt ochii care au aflat lumina dulce
care-o să-i închidă-n pace când vor merge să se culce.

Vine ziua ce va frânge cerul lumii la amiază,
prăbușind un val pe altul și o groază pe-altă groază,
unde ai să fugi atuncea tu, cel ce-astăzi râzi de toate,
și când toți vor fi-n osândă, cine crezi că te va scoate?

Vine clipa ce va face luna ca un cheag de sânge
și pe soare-l va aprinde cu un trăsnet ce-l va frânge...
și pământul îl va pierde un vârtej într-o 'nnoptare,
numai sufletele toate vor privi nemuritoare.

N-au să fie munți să cadă peste cei ce-ar vrea să moară,
nici morminte să-i înghită - de ce văd și-i înfioară,
nici mări unde să se-arunce dinaintea Celui care
ei L-au răstignit odată - și-acum iată-L ca un Soare.

Vine! E aproape! Iată-L - toate semnele arată...
că-i aici!
Că-I chiar la ușă Fața Lui înfricoșată...
- Vino-n brațele-I deschise, azi cât mai așteaptă încă,
peste-o clipă te va-nghite poate
noaptea cea adâncă!