Fii creștin în tot ce faci!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Cu răbdare și credință  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 13/10/2024
Fii creștin în tot ce faci!


Fii creștin adevărat
Te ferește, să faci rău
Că de faci, , e un păcat
Și te vede Dumnezeu

Tu ești cel ales, iubit,
Chiar de Domnul cel ceresc
Fii atent, fii chibzuit,
Poartă-te normal, firesc.

Fii așa cum ți-ar plăcea
Ca să fii și tu tratat,
Veghează asupra ta
Fii creștin adevărat!

Poți vorbi cu orișicine
Din Cuvântul Domnului
Învață-l să facă bine
Tot ce-i de folos, să-i spui.

Celui care te ascultă,
Spune-i des, de Dumnezeu
De iubirea Lui cea multă,
De jertfă să-i spui mereu

Și la cel care se ascunde
Sau nu știe de Isus
Sau se face că n-aude
Tu să-i spui, să fie spus!

Să-i fie de mărturie
Când Domnul te va întreba
Să n-ai inima pustie,
Căci El, te va judeca

Chiar de ești privit cu silă
De acei din jurul tău
Ție să îți fie milă
De cei care fug mereu

Să nu iei deloc în seamă
De ești desconsiderat
Să vorbești fără de teamă
De Acel ce te-a salvat.

Fii creștin în tot ce faci
Nu-i ușor, dar ajutat
Să vorbești și să nu taci
Căci păcatul ți-a iertat

Domnul cel din veșnicie,
Salvatorul tuturor,
El, a Sa Împărăție
O va da la toți ce vor.

Amin

Câmpia Turzii, 13 octombrie 2024
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 229
Opțiuni