Am sufletul mâhnit
Că prea Te-am întristat,
Domnul meu iubit,
În ignoranța mea Te-am asuprit.

Am sufletul mâhnit
Că n-am lucrat mai mult
Pentru a Ta împărăție
Și timp prețios am pierdut
Pentru o mai mare funcție.

Am sufletul mâhnit
Că n-am căutat mai mult a Ta prezență;
De multe ori nu Ți-am mulțumit,
Ci ți-am răspuns cu insolență.

Am sufletul mâhnit
Și mă cuprinde întristarea
Că n-am iubit mai mult
Și nu Ți-am ascultat chemarea.

Dar știu că dacă întristarea
E după voia Ta,
În mine va aduce o pocăinţă
Ce mântuire îmi va da!

Amin!