Din cruce nu tăiați
Vă este necesară
C-aveți de traversat
Prăpastia de-afară.
Purtați-o să vă dea
Elan în încercare
Și astfel veți vedea
Că e folositoare.
Să n-o scurtați la greu
Cu-n scop vă este dată
S-o duceți pe traseu
Spre veșnica răsplată.
Să nu doriți să fie
O mai ușoară cruce
Că-n sfânta-Mpărăție
Răbdare ea produce.
Tot ce din Slavă vine
Cruci, bucurii, dureri
În sfântul har ne ține
S-avem și mângăieri.
Din cruce nu tăiați
Vă este necesară
C-aveți de traversat
Prăpastia de-afară.
George Cornici
25 Septembrie, 2024