Navigând pe marea vieții,
Când ușor, când cu povară,
Îmi văd anii tinereții
Din clepsidră cum coboară,
Cade bob cu bob, alene,
Prin fisuri de timp făcute,
Tremurând sfios, sub gene,
Lacrimi izvorăsc tăcute!

Câte doruri, câte vise,
Au țintit spre-un loc aparte,
Prin decizii circumcise,
Stat-am mult, mult timp departe!
Căutam să-mi umplu golul
Ce-l simțeam în duh și suflet,
Nu știam care mi-e rolul
Și de ce oftez când cuget!

Anii mei de-ncătușare
Mă presau în teasc de clipă,
Nu eram nici slab, nici tare,
Dar simțeam cum duhul țipă!
Își dorea eliberarea
Cu ardoare, cu căință,
Clipa-n care înălțarea,
Va da har și biruință!

Fost-a vremea cercetării
Când cu glas duios, Divinul,
Mi-a șoptit din largul zării,
Ce e Pâinea, ce e Vinul!
Trupul Domnului pe cruce,
Ce S-a frânt pentru-omenire,
Sângele vărsat ce-aduce
Prin credință, izbăvire!

Mă-nfior! Aripa-mi frântă,
Oblojită, își ia zborul,
Cugetul cel nou m-avântă
Și mă-nalț precum cocorul.
Inima îmi bate tare,
Căci Îl simt pe Cel ce Este,
Ce Iubire, ce candoare
Mă-fășoară fără veste!

Înțeleg deodat' pustiul
Ce îmi deforma trăirea,
Nu L-am cunoscut pe Fiul,
Adevărul și Iubirea!
În procesul de sfințire,
Vor mai fi lacrimi vărsate,
Dar m-așteaptă-o mântuire
Ce-o doresc cu scumpătate!

Slavă Celui Sfânt! Cuvântul
Mi-a deschis un drum spre Soare,
Dragostea și Legâmântul,
În duh mi-a dat vindecare!
Câte doruri, câte vise,
Au țintit spre-un loc aparte,
Prin deciziile precise,
Voi fi scris în Sfânta Carte!

20/10/2024, Barcelona -Lucica Boltasu