Ce neagră-i Poarta asta la care stai acum
și-ai vrea să fugi s-o-nconjuri, dar nu mai ai alt drum,
cărarea ți se-nchide, 'napoi ți-e drumul frânt
și bați la Poarta neagră tu singur tremurând.

- Cine-i? - întreabă solul de dincolo de zid.
- Ce fapte-aduci cu tine, spre unde să-ți deschid?
Cui i-ai slujit în viață, ce roade-aduci din ea,
răspunde-acum!
E clipa răspunderii cea grea!

Tu cel ce-n Poarta neagră poți orișicând s-ajungi,
de ce vrei chiar și gândul acesta să-l alungi,
de ce crezi că se poate ca negândind la ea
poți ocoli sfârșitul și n-ai ajunge-așa?

Ce gând nebun e-acela că poți s-o ocolești
ori să-i amâni sfârșitul nevrând să te gândești?
Te vei trezi deodată la Poarta asta grea
și doar spre focul veșnic se va deschide ea!

Primește sfatul care te-ndeamnă chiar acum
să te împaci cu Domnul cât ești cu El pe drum,
iertat de-al Lui Sfânt Sânge poți merge fericit
din Marea Poartă Albă la Rai ai fi primit!