Mireasa Lui Hristos!

Flori de gheață se presară
Cu fior aspru bătând
Cu furie împresoară
Un cal alb cu coama-n vânt

Și în zarea întunecată
Cu păr negru dezlegat
Caută calea pietruită
O copilă de împărat

Trage hățul și împunge
Coasta calului și-l mână
Spre îndepărtata zare
Către geana de lumină

Însă parcă tot mai mult
Zarea ei se depărtează
Atunci se oprește în loc
Cu uimire, și cu groază

Își apleacă încetul obrazul
Este al calului grumaz
Lacrimi grele scaldă ochii
De furie și necaz

Apoi prinde iar curaj
Calul prinde și-l strunește
Pleacă gura la ureche
Cu blândețe îi șoptește

Nu te teme, nu te teme
Iată! că eu sunt cu tine
În curând ne va găsi
Minunatul nostru Mire

În noaptea grea ca smoala
Ce te taie din picioare
Începe să se arate
Hoardele rătăcitoare

Luptă începe în tumult
Fără ochi și fără glas
Ca să cadă în luptă fata
Se afla, la doar un pas

Palmele împreunate
Țese-o rugăciune mută
Doamne sunt în greu impas
Grăbește de mă ajută

Când lumina se arată
Spintecând bolta din cer
Domnul nostru iată vine
Cu toiagul Lui de fier

Apoi El ridică glasul
La tunetul din Cuvânt
Hoarde, duhuri, întuneric
Sunt mânate în adânc


Atunci fata se apleacă
La a calul lui copită
Iartă! iartă! Domnul meu
Că am fost nesăbuită

C-am plecat de acasă în grabă
Cu părul zburând în vânt
Fără ca să cer putere
De la Duhul Tău Cel Sfânt

Sunamita, zice Domnul
Nu ești tu Mireasa Mea?
Cheamă mă oricând iubito
Și din toate te-Oi scăpa. Amin!