Și a mai trecut o vară. .
Toamna iarăși a sosit,
Frunzele veștezi cad iară
Iar Tu, Mire, n-ai venit. .
Zăbovești... și știi prea bine
Cât mi-e dor să mă-ntâlnesc
Pe ai nopții nori cu Tine...
Și Tu știi cât Te iubesc... .
Mă gândeam că-n miez de vară
Vei veni, la secerat,
Când începe să răsară
Luna plină dintre brazi...
Însă nu. . după recoltă
Am rămas iar întristat
Căci din ceruri, sus, pe boltă,
Iarăși nu Te-ai arătat... .
Iar acum... cad frunze veștezi
Ca niște șoapte de dor
Și-și îngroapă al lor foșnet
Într-un colorat covor...
Și simt că din depărtare
Vântul suflă tot mai rece
Semn că vine-n graba mare
Iarna care greu mai trece...
Mire drag, mi-e dor de Tine...
Oare n-ai putea veni
Chiar acum, din slăvi divine,
Sus, la cer, a mă răpi? ...
Până nu va-ncepe iarna,
Frigul, crivățul și gheața,
Fă s-aud pe boltă goarna
Și pe nouri să-Ți văd fața!
Da, a mai trecut o vară,
Secerișul a trecut
Dar chiar dacă-i toamnă iară
Eu Te-aștept cu dor, mai mult! ...
Am rămas în așteptare
Și cu lacrimi voi privi
Către ceruri, către zare
Ca să văd când vei veni!
De-ar fi să aud chemarea
Unei trâmbițe pe nori,
Mai întâi s-ar umple zarea
De mulți frați și de surori
Care printre frunze veștezi
Din mormânt s-ar ridica
Să se 'nalțe fără preget
Spre nori, la chemarea Ta,
Îmbrăcați în haine albe!
Mai apoi și eu aș fi
Transformat la o clipeală
Și-aș zbura spre veșnicii
Cu cei dragi! . . Visez, știu bine
Dar mai știu că visuri mii
Sau milioane-n slăvi divine
Într-o zi s-or împlini!
Voi rămâne-n așteptare
Și voi cere-n duh putere;
Cu ochii țintă spre zare
Și cu candela-n veghere!
Vor rămâne frunze-n urmă
Pe mii de goale morminte
Dar pe nori o sfântă turmă
Intona-va imnuri sfinte!
Vor rămâne case goale
Și pătuțuri de copii
În timp ce cu osanale
Sus, pe nori, ne-om întregi!
Vino, Doamne, Maranata!
Te arată, sus, în zare,
Căci poporul Tău e gata
Și e timpul de plecare!