Credință-adevărată e doar credința care
ne-ngenunchează-n lacrimi cu-o unică predare
și ne renaște-n Domnul cu legământ fierbinte
de luptă pân-la moarte, privind mereu 'nainte.

Credința-ntemeiată pe-nvățătura dreaptă
își dă mereu silința să se-mplinească-n faptă
și-apoi în cunoștință, și-apoi în înfrânare,
suind din treaptă-n treaptă spre cea mai 'naltă stare.

Credința bună luptă răbdarea să și-o crească,
evlavia unindu-și cu dragostea frățească
și-apoi cu ea iubirea de oameni o-mpreună,
o astfel de credință ajunge la cunună.

Credința mântuiește numai atunci când are
aceste roade scumpe și fapte sfințitoare,
credința făr-acestea e moartă și uscată
și n-o s-ajungă viața cerească niciodată.

Nu v-amăgiți că mergeți în Sfânta-mpărăție
când n-aveți o credință puternică și vie...
Credința ce primește cununa mântuirii
e numai cea-nsoțită de roadele sfințirii.

O, fiul meu cel unic, du-ți lupta vieții tale
eroic pân-la Ținta Victoriei Finale!
Viteaz înfruntă-ți moartea ca soarele furtuna,
la capătul izbânzii Hristos îți dă cununa!