Înconjurat de a sa lumină,
Ce luminează neîncetat,
Eu pot pășii pe drumul vieții
De a sa lumină luminat.

Și pot vedea că-n lumea aceasta,
În juru-mi totul s-a stricat,
În negura ce-și lasă ceața
Omul aleargă în păcat.

Și nu mai vrea să se oprească,
Să vadă negura din jurul lui,
Privirea lui s-o ațintească,
Către lumina Domnului!

O, de-ar încetini o clipă
Și de-ar privi în jurul său,
Credința întinde a sa aripă,
Să-l ducă către Dumnezeu.

Și chiar de vede că-s războaie,
Furtuni și foamete și ciumi,
Dar toate acestea nu-l înmoaie
La suflet să fie mai bun.

Căci nu mai are lumina sfîntă
Și dragoste de Dumnezeu,
Se luptă fără de izbîndă
Și sufletul i-e tot mai greu.

De-ar înțelege cercetarea,
Ce Duhul Sfînt i-a arătat,
Să vadă lumina să vadă calea,
Pe care Domnul l-a chemat.

De s-ar întoarce spre lumină,
La cel ce-i veșnic împărat,
Căci numai el poate să-i vină
În ajutor cu adevărat.

El poate să îi dea iertarea
Căci Dumnezeu mult l-a iubit!
Cu dragoste el milă are
De orice suflet rătăcit.

O, de ai înțelege suflet,
Iubirea sa de Dumnezeu,
De l-ai chema în al tău cuget,
Pe el Mîntuitorul tău!

Lumina adînc te v-a pătrunde
Și pace în suflet vei primi,
Iar negura nu poate ascunde,
Lumina ce v-a birui!

Amin!