Căutat-am cândva umbra dulce
a unei părintești iubiri,
dar ce curând a dus-o noaptea
și înnorarea - nicăieri...

Căutat-am umbra tinereții,
crezând în ea cu-adevărat,
dar ce curând a dus-o vântul
și urma cum i-a spulberat!

Căutat-am umbra slavei lumii
și-n a ei bunuri adăpost,
și-n prietenia ei un reazem,
- dar vai, ce-amăgitoare-au fost!

Căutat-am loc din umbră-n umbră,
mereu mințit, mereu sperând,
dar gol m-am dus din orice parte
și-amar am plâns de orice rând...

Dar, Umbra Ta, Cel Preaputernic,
când am aflat-o fericit,
de câtă arșită-ndelungă
despovărat m-am odihnit.

O, Dulce Umbră, dă-mi odihna
acum, trecând prin lumea rea,
și-apoi Te fă lumină dulce
de Mâine-n veșnicia mea!