Când Tu-mi plutești pe-a mele valuri,
din mal în mal se face cale...
Lumina valurilor mele
sărută umbra tălpii Tale.

Când Tu-mi cobori Isuse
tot cerul este-al meu,
lumina Feței Tale
mă mângâie mereu.

Când Tu-mi călătorești pe-ntinsul
pustiu al țarinilor mele,
tot praful meu sărută urma
și talpa Ta, călcând pe ele.

Când Tu-mi cobori pe liniștirea
cuvintelor Scripturii Sfinte,
m-apropiu și-Ți sărut cu lacrimi
umblarea Ta printre cuvinte.

Când Tu-mi pui jugul Tău pe umeri,
și-mi faci pe cruce loc și mie,
și-mi dai o parte de ocară
- cum le sărut cu bucurie...

Când stau plecat, cum norii serii
în rugăciunea lor spre soare,
de sărutarea Feței Tale
mi-s buzele strălucitoare.

Ce-ar mai putea fi-atunci pe lume
o slavă-asemeni pentru mine,
ca sărutarea-mpărtășirii
nemaidesprinsă-n veci de Tine!