Ți-aș putea cânta
In zeci, sute de feluri,
Cuvinte spre lauda Ta,
Pe diferite note, tonuri,

Dar, chiar de ne-am aduna
În casa Ta așa de mulți,
Cât clădirea nu ne-ar anjungea,
Și-am ocupa și alte curți,

Chiar de Ți-am cânta cu toții,
Sute, mii de melodii,
Glasuri multe-n toiul nopții,
Niciodat' destul n-ar fi.

Mii de oameni, vas de lucru,
Proroci al celor scrise-n rime,
De-ar umple aici, acuma locul,
N-ar putea scrie destule,

Poeme de iubire pentru Tine,
Fiindcă așa de glorios,
Minunat, plin de putere,
Este-al nostru drag Hristos,

Căci nici cât boabe de nisip
De-am sta cu toții laolaltă,
N-am putea în niciun chip
Să Îți dăm lauda toată

De care doar Tu, Sfinte Tată,
Ești vrednic pentru veșnicii,
Oricât Ți-ar cânta mulțimea
Și oricâte poezii.

Dacă atâtea glasuri tari,
N-au puterea să Te cânte,
Dacă nici poeții mari,
Strofe n-au nicicând destule,

Cum aș putea, eu, suflet mic,
Lauda să Îți dăruiesc,
De care numai Tu ești vrednic?
Cum, scumpule Tată ceresc?

Ochilor nu le dau pace
Și mintea nu-mi are odihnă.
Mă gândesc ce-aș putea face
Să-Ți dau totul într-o clipă.

Doar pentru că Te iubesc
Și vreau să se cunoască,
Cerul să tremure și
Bucuria-n el să crească,

De lauda ce Ți-e menită. .
Numai că. . nu reușesc.
După o zi, prea ostenită,
Mă pun la rugă. . și-obosesc. .

Mi se pare-așa ciudat
Și inima în mine plânge,
Căci de mult n-am apucat
Să stau cu Tine, dragă Rege. .

Țin minte că Ți-am cerut
Să-mi dai o rugă diferită,
Atunci când stăteam cu Tine
Până-n noapte neobosită.

Atunci orele treceau
Pe lângă mine prea ușor,
Și nu conștientizam
C-ajung în miezul nopților.

Cu timpul însă m-am răcit
Și-n orele cândva de rugă,
Păcatul iute a venit,
Dorind departe să mă ducă.

Doar că cel rău a uitat
Că Biblia duios îmi spune,
Cum Acel ce-a-naintat
Această lucrare-n mine,

O va duce la sfârșit,
Deci eu să stau deoparte
Hristos moartea mi-a plătit,
Iar luptele mele de El-s purtate.

Motiv pentru care înc-odat'
Mă aflu, frate-n fața ta,
Să-ți spun clar și răspicat
Dragul meu, nu renunța!

Chiar de cale-ai încurcat
Și mergi pe drumul noroios,
Întoarce-te, dar, imediat!
Te așteaptă scump Hristos.

„Drag copil, de Min' iubit,
Cere-Mi lanțul să îl rup,
Cel ce te ține robit,
Strâns legat de-acest pământ.

Știu natura ta umană
Și nu te condamn acum.
Sus, îți dau încă o șansă.
Întoarce-te pe al Meu drum!

Te primesc așa cum ești,
Doar să nu rămâi așa.
De-acum ori te pocăiești
Ori afară te voi da.

Iubirea Mea e îndelungă,
Nicidecum fără sfârșit.
Am purtat a ta osândă,
Vino, și fii fericit!

Căci încă mai este timp
Și nu-Mi doresc să te grăbesc,
Dar, la tot ce s-a ivit,
La tot ce oamenii gândesc,

Nu va trece prea mult timp
Și curând voi apărea
Pe norii cerului senin,
Ce-n noapte se va transforma.

Mai încearcă încă odată,
Având ca scut al Meu Cuvânt,
Și cu privirea îndreptată
Sper Cel ce singur este Sfânt.

Caută a ta sfințire
Și lepădare de păcat
Ca să intri, dar, la Mire,
Din lume să fii luat.

Voi veni în răzbunarea
Ce mulți cred că e uitată.
Nu gândiți că s-a pierdut,
Că nu va fi arătată.

Voi veni precum un hoț
La casa cea de toți fălită.
Biserica s-o iau la braț;
Sper s-o găsesc pregătită!”