Și azi, și mâine nu încetezi
Să mă privești din înălțime.
Ți-ai pus în gând să mai lucrezi
Cu un răzvrătit ca mine.
Deși n-am vrut, nici n-am știut
Că nu de azi, ci de mult mai mult,
Pe când eram aproape nevăzut,
Mi-ai dat și mie un nume...
Și-n anii ce s-au scurs pe rând,
Tu m-ai văzut de atâtea ori căzând
În ale firii vaduri...
Când de credință am auzit,
Un bob uscat, în drum călcat,
Micuț și atât de neînsemnat,
A zămislit un început...
Cu greu, cu clipe ce-au durut,
Înăbușit apoi de lume și uitare...
Tu mă priveai cu dragoste, la fel,
Răbdare învăluită într-un mister,
Dar eu n-am vrut ca ajutorul să-ți cer...
Din firea mea, de câte ori am încercat
Să mă îndrept... să fiu curat...
De tot atâtea ori am eșuat...
Neînțelegând ce înseamnă har
Și împotmolit în idealuri,
Mă afundam mereu în valuri...
*
Azi am un dor de cer în inimă și-n gând,
Să mă desprind de tot ce-i pe pământ,
Să mă mai porți pe aripi de har,
Să nu mai umblu în zadar
Să știu că ești cu mine, că mă știi...
Și-așa... să mă trezesc cu Tine-n veșnicii.