Chiar dacă ostenesc pe cale,
Alerg... să fiu vreau mântuit,
Oricât mi-ar fi de grea... de-amară,
Alerg pe ea — nu-s obosit.

Chiar dacă vremea-i împotrivă,
Răzbat ispita căci sunt eu,
Înconjurat de-acea iubire,
Ce-o are numai Dumnezeu.

Chiar dacă inima îmi frânge,
Un plâns amarnic... mă-ndulcesc,
Cu-acel cuvânt ce azi mi-aduce,
Putere-n viață... să grăbesc.

Un dor mă arde-n piept întruna,
Alerg prin focu-n mine-ascuns,
Putere-mi dă să fiu acasă,
Cândva odată eu ajuns.

Chiar de-aș călca pe jar sau spinii,
Ce-ar încerca să mă opresc,
Spre cer ar fi a mea privire,
Un dor m-ar face să grăbesc.

Și-alerg grăbit spre veșnicia,
Ce mă așteaptă să o știu,
Iubirea Lui azi mă conduce,
Și-n zori de zi, și-n ceas târziu.

Chiar dacă ura clocotește,
Mă răcoreste-al Său cuvânt,
Nu mă cuprinde nici-o clipă,
Căci am iubirea Celui sfânt.

Azi îl urmez în toate cele,
Neclătinat pășesc mereu,
Am o nădejde... este vie,
M-așteapt-acasă Domnul meu.
Amin