Cu fața aplecată, îmi plâng al meu păcat,
O, cine oare poate, să-l ia... să fiu iertat.

Să simt eliberare, să mă avânt în zbor,
Să urc mereu spre ceruri, nu vreau să mai cobor.

Cu inima zdrobită, suspin căci am greșit,
O, cine oare poate, să uite ce-am trăit.

Doar El... Isus... Mesia, povara-mi poate lua,
Azi mă proștern la cruce, putere sfânt-a-mi da.

Să simt de sus iertare, să mă avânt în zbor,
Să trec prin trecătoare, cu El mereu ușor.

Să simt fior fierbinte, al dragostei de sus,
Ce-n dragoste-l revarsă, doar El... El e Isus.

Cu sufletu-mi în lacrimi, suspin durerea mea,
O, cine oare poate, s-o vindece pe ea.

Să nu mai simt cum greul, apas-adeseori,
Ce îmi aduce-amarul, și-al morții reci fiori.

Să simt vreau fericire, și tot ce e divin,
Dumnezeiască clipă, ea sterge-orice suspin.

O mare bucurie, îmi poate ea a da,
Isus dă mântuirea, adusă-n jertfa Sa.
Amin