Nu mă tem când iarăși vine,
Valul vieții să mă ia,
Să mă ducă-n largul mării,
Eu să mă scufund în ea.

Lupt mereu cu-a ei mâine,
Și vâslesc pe ea din greu,
Nu opresc căci mă așteaptă,
L-al ei mal... un Dumnezeu.

Nu mă tem când guri viclene,
Se deschid în fața mea,
Scut îmi este doar iubirea,
Domnul ce o poate-avea.

Oricât sunt de otrăvite,
Nu mă pot a nimici,
Căci mi-e scris în cartea vieții,
Numele... nu voi muri.

Nu mă tem nici de adâncul,
Ce răcnește furios,
Căci eu stau umil la cruce,
Mă păzește El... Hristos.

Mâna Lui îndat mă trece,
Și de mare și de văi,
Și de cursa cea întinsă-n,
Fața mea de oameni răi.

Nu mă tem... a Sa iubire,
Poate teama alunga,
Soarele ea îl răsare,
După noaptea lungă... grea.

Ea mă trece și de stele,
Visul meu e-adevarat,
Căci acolo... după ele,
Este doar cum am visat.
Amin