Nu pot să fiu flămând vre-o dată,
Căci mă hrănește-un cer bogat,
Din apa vieții cristalină,
Îmi este sufletu-adăpat.

Nu pot să uit ce-i fericirea,
Ea zi de zi stă-n fața mea,
Alungă orice întristare,
Ce-ncearcă inima-mi fura.

Nu pot să uit de bunătatea,
Ce mă trezește doar frumos,
În ea îl văd întotdeauna,
Pe El... pe Mirele Hristos.

Este ca roua dimineții,
Ce răcorește minunat,
Este ca râul în pustie,
Care nu seacă niciodat.

Nu pot să uit nici de iubirea,
Ce mântuire mi-a adus,
Ea nu mă lasă nicio clipă,
Căci dragostea este Isus.

El nu se schimba niciodată,
El nu e om... e Dumnezeu,
Care desparte chiar și ape,
Să pot s-ajung la mal și eu.

Nu pot să fiu fără nădejde,
Mi-e dăruită ea mereu,
Un dar de sus... el nu se pierde,
E veșnic... ca și Dumnezeu.

E veșnic ca și nemurirea,
Căci îl păstrez ca pe-un smarald,
Și azi în harul veșniciei,
În biruință eu mă scald.
Amin