O vino Doamne mai în grabă
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 06/11/2024
O, vino Doamne mai în grabă,
Grăbește azi venirea Ta,
Căci obosiți spre Tine-aleargă,
Acei ce vor a te vedea.

Grăbește ziua revederii,
Căci vremea este-atât de grea,
Cu veștile ce-s de războaie,
Aici Tu nu ne mai lăsa.

O, vino Doamne mai în grabă,
Căci mulți sunt cei prigonitori,
Au obosit priviri ce-ntruna,
Privesc doar dincolo de nori.

Să le înalți spre nemurire,
Mai iute astăzi și-ar dori,
Să lase-n urm-aceste lacrimi,
Ce-aduc durere zi de zi.

O, vino Doamne mai în grabă,
Te-așteaptă azi ai Tăi copii,
Ca să-i strămuți în veșnicie,
Unde nu sunt clipe pustii.

Să stea cu Tine împreună,
La masa celor ce sunt sfinți,
Cu îngerii în cor să cânte,
Cu cei supuși sfintei credinți.

O, vino Doamne mai în grabă,
Ca să nu cadă-n lupta grea,
Acei ce azi înaintează,
Sleiți prin lume-atât de rea.

E viscolul atât de mare,
Și valurile sunt prea mari,
Se-aruncă în creștini cu pietre,
Dim mâinile celor avari.

Grăbeste-te din nemurire,
Ridică-te căci mult dorim,
În ea s-ajungem noi cu Tine,
Nu vrem Isuse să murim.

Deschide mai îndată cerul,
Și vino peste vremi ce sunt,
Ca să avem vrem mai în grabă,
Venirea Ta pe-acest pământ.
Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 47
Opțiuni