Se aruncă multe pietre-n oamenii ce-s mai prejos,
Prețuim doar fețe false, ce n-au chipul lui Hristos.

La amvon stă azi mândria, pân-la el e așezat,
Podium... ca să se vadă, haina cea de rang înalt.

Se aruncă și cuvinte, bârfe care se numesc,
Sunt ca frunzele uscate, firea ce o-mpodobesc.

Pamânteasc-a-nțelepciune, locul harului a luat,
Teama e de om... căci omul, stă astăzi pe tronu-nalt.

Se aruncă și cuvinte, bârfe care se numesc,
Sunt ca frunzele uscate, firea ce o-mpodobesc.

Pamânteasc-a-nțelepciune, locul harului a luat,
Teama e de om... căci omul, stă astăzi pe tronu-nalt.

Cât de mare amăgire, a cuprins unii creștini,
Ce pășesc pe urma celor, ce de Domnul sunt străini.

Se aruncă doar ocară, peste cel neputincios,
În creștin trăiește lumea, nu e Duhul lui Hristos.

Se aruncă foc... pucioasă, limbile tăioase sunt,
Nu mai e Isus în frunte, omu-i mare pe pământ.

Lupta este tot mai mare, chiar între surori și frați,
Ca să stea vor mulți în față, vor să fie însemnați.

Căci înseamnă astăzi omul, Dumnezeu nu-i întrebat,
E lucrare omeneasca, Duhul sfânt e alungat.

Idolii le-aduc mari vise, să devină ca și ei,
Doamne iartă răutatea, lupilor ce zic că-s miei.

Doamne fă Tu o trezire, moartea s-a înverșunat,
Pentru cei ce stau în frunte, urma ei ea a lăsat.

După ei merge o turmă, o, iubite Dumnezeu,
Vino s-o salvezi îndată, să nu-o-nghită cel ce-i rău.

Cunoștința e-nvațată, ca dintr-un abecedar,
Însă practica e goala, este fără de habar.

Alergăm după iubirea, ce iubește prefăcut,
Ne dorim o bogăție, care are doar trecut.

Alergăm dup-avuție, Doamne Tu nu ne lăsa,
Vino înaintea noastră, să salvezi Tu turmă Ta.

Rodul suferinței Tale, ca să fie-un rod plăcut,
Credincios până la capăt, Plin de râvnă și de suc.
Amin