Cerurile îi spun slavă,
Chiar și astăzi ne vestesc,
O lucrare minunată,
Pe ei norii strălucesc.

Apele-și urmează cursul,
Fără a opri în greu,
Căci săpate-au fost de-o mână,
Mâna cea de Dumnezeu.

El mereu le însoțește,
E văzută slava Sa,
Bucuroase curg la vale,
Când e vremea bună... rea.

Ca un sunet de vioară,
Curg agale pe pământ,
Ca un cântec se-aud astăzi,
Închinat doar Celui sfânt.

Soarele ca și un mire,
Iese din locașul său,
Când îi poruncește glasul,
Cel duios de Dumnezeu.

Își arată răsăritul,
Peste munții înălțați,
Dar și peste cei din vale,
Nici-o clipă nu-s uitați.

Iar când vine vijelia,
Vântul cel din miaza zi,
Ne arată bunătatea,
Ce nu vrea a se sfârși.

Prin suflarea Lui El face,
Apa gheață să devină,
Umple norii sa dea ploaie,
Peste cei care suspină.

Ploaia harului din ceruri,
Ce îi udă pe cei sfinți,
Care poartă-ntotdeauna,
Haina sfintelor credinți.

Care poarta-n spate crucea,
Să o ducă tot mai sus,
Unde nu va fi durere,
Căci acolo e Isus.
Amin