Nu sunt decât un praf ce-i de țărână,
De mâna cea străpunsă adunat,
Cu dragoste cerească... bunătate,
De El... Olarul, sunt eu frământat.

Nu sunt decât o umbră de sub soare,
Adus la o lumină-n zori de zi,
În fața îmi așterne Creatorul,
O cale căci ar vrea cu El a fi.

Nu sunt decât o trestie înfrântă,
În vremea cea din urmă ce e grea,
Dar lângă mine este-acea tărie,
Ce nu mă lasă-n vale a cădea.

Nu sunt decât un grai ce-i stins de greul,
Ce parcă nu dorește-a mă lăsa,
Dar buzele îmi umezește harul,
Să pot sub valuri lungi... Lui a-i cânta.

Orice aș fi mi-e gândul doar la Domnul,
Cu El pot fi mereu biruitor,
Chiar dacă sunt o trestie înfrântă,
Cu El voi trece ape, munți și nori.

Chiar dacă sunt o umbră ce-i ascunsă,
Sau praful de țărână dacă sunt,
Nu poate gura nimeni să-mi închidă,
Orice aș fi... mi-e calea doar un cânt.
Amin