Din neam în neam împărățești,
A Ta Împărăție,
E ținta celor ce-au cules,
O mare bogăție.
Orfani să fie n-ai lăsat,
În foame și urgie,
Privirile le-ai îndreptat,
Spre cer... spre veșnicie.
Din neam în neam iubirea Ta,
Și azi ce-i neschimbată,
De cei din ea ce au gustat,
Nu poate fi uitată.
Cu ochi spre Tine ridicați,
Se-avântă peste mare,
În Tine-odihnă au găsit,
Căci Tu ești îndurare.
Din neam în neam Tu ne-ai purtat,
Pe aripi de iubire,
Căci veșnică-i iubirea Ta
E cât o nemurire.
Ai luminat doar urma Ta,
Să nu știm rătăcirea,
Din straja nopții ne-ai condus,
Ești calea... nemurirea.
Ne-ai săturat din dimineți,
De bunătatea-ți mare,
Ne-ai învățat cum să luptăm,
Cum să avem răbdare.
Ne-ai uns cu untdelemnul sfânt,
Să îți simțim iubirea,
Lumină ochilor ne-ai dat,
Căci Tu ești strălucirea.
Din neam în neam ai răsărit,
Rostind de sus cuvântul,
Puterea Ta ți-ai arătat,
Când ai oprit și vântul.
Și-atunci când marea-i despicat,
Căci toate-ți sunt supuse,
Chiar și adâncu-ntunecat
Și vremurile-apuse.
Din neam în neam ești adăpost,
Ești singurul sub soare,
Și astăzi fericire dai,
Ești Doamne o splendoare.
Și astăzi mântuire-aduci,
Nu zăbovești vre-o dată,
Ești Cel ce Ești, vei rămânea,
Prieten, Mamă, Tată.
Amin