Mai anevoie țin în mână pana,
Căci mi s-a redeschis în suflet rana,
Și-aș vrea să-mbrățișez mai strâns tăcerea...
Dar cine să împartă mângâierea
În locul meu celor ce sufăr oare?
N-aș înțelege dacă nu mă doare,
Și n-aș putea să plâng cu cel ce plânge
Dacă nimic pe mine nu mă frânge.
Nu m-ar preocupa ce simt răniții,
Descurajații, frânții, obosiții;
Mi-ar fi străin limbajul de suspine
Dacă durerea m-ar cruța pe mine.
Dar mi-ai încredințat o datorie,
Și vreau să mi-o-mplinesc cu bucurie,
Să-nalț mai sus stindardul biruinței
Pe linia de front a suferinței.
Prin harul Tău voi scrie înainte
Atâta timp cât îmi vei da cuvinte;
Chiar dacă izvorăsc din întristare,
Transformă-le în stropi de alinare
În inimile deznădăjduite,
Rănite, frânte, triste și zdrobite.
Isuse, Tu ești Cel ce vindeci rana!
În slujba Ta-mi pun inima și pana.
"Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă, și mântuiește pe cei cu duhul zdrobit." Psalm 34:18.