Dumnezeu e credincios
Autor: Ica Dragoi  |  Album: Cetatea eternă  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de valeriamida in 10/11/2024
Ce promite împlinește, Dumnezeu e credincios,
El ne-ajută-n încercare, ne dă viitor frumos.
Viața veșnică prin Isus, o primim prin Jertfa Sa,
A plătit prețul pe cruce, Slavă Lui, Aleluia!

Dumnezeu, El ne promite că îngrijește de noi,
Dacă-I slujim cu credință, nu dăm nici-un pas napoi.
El ne dă odihnă sfântă, poverile ni le ia,
Și ne binecuvântează, bine-i sub protecția Sa.

El ne dă și mântuirea, prin Isus ce ne-a salvat,
La Golgota sus pe cruce, pentru noi viața Și-a dat.
E cu noi în încercare, ajutor neîntârziat,
El e Dumnezeul care ne veghează ne-ncetat.

Chiar prin ape de vom trece când e râu-nvolburat,
El cu mâna Sa ne scoate, mare-i Domnul... Minunat!
Flacăra cât e de mare, prin foc dacă vom păși,
Mâna Lui ocrotitoare, cu drag ne va izbăvi.

În Cuvântul din scriptură, El ne spune lămurit:
Sunt cu voi, să nu vă temeți, sunt cu voi pân la sfârșit.
El a întemeiat pământul, cerurile le-a întins,
Unic în a Sa lucrare, Dumnezeu e necuprins.
Amin!



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 332
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni