Arată-mi calea de urmat
Arată-mi calea de urmat
Și ține-mă în mâna Ta,
Tu Doamne sfânt și minunat
Eu astăzi Îți dau inima!
E apa astăzi pregătită
Și ai ascultat căința mea
De acum viața mi-e rânduită
Să fie după voia Ta.
Am lăsat totul pentru Tine
Și pentru al Tă Cuvânt divin
Și credincios să fac doar bine
În fața Ta, eu mă închin!
Multe regret Doamne acum
Căci supărare, Ți-am făcut
În fața Ta eu mă supun
Căci Te iubesc atât de mult
M-am săturat să pribegesc
În lumea asta rea și mare
Fără de rost să rătăcesc
Vreau Doamne astăzi o schimbare
Doresc să umpli golul meu
Care în inimă îl simt
Și vreau de asemenea mereu
Al Tău să fiu, pe acest pământ
Al Tău Duh Sfânt să mă conducă
În tot ce fac și ce gândesc
Pe calea dreaptă să mă ducă
Și toate să le împlinesc,
Cu Tine-n tot voi birui
Căci nu am teamă de nimic
Spre cerul cel, sfânt voi porni
Eu omul slab și atât de mic
Eu, omul cel neînsemnat
Dar de-s cu Tine-s valoros
De aceea inima Ți-am dat
Să fiu cu Tine drag Hristos
În veșnicie să trăiesc
Slavă să-ți dau neîncetat
Cu îngerii să Te slujesc
Căci de la moarte m-ai salvat
Amin
Câmpia Turzii, 11 noiembrie 2024.