Atât de multă alergare,
Atâta zbucium și necaz,
Nu te oprești în a ta cale,
Să iei o clipă de răgaz.
Alergi, mereu spre nicăieri
Cu inima și gândul tău...
Alegi mereu numai plăceri
Nu te gândești la Dumnezeu.
Te afunzi mereu în necredință,
Aduni și faci tot ce voiești,
Dar când vei trece în neființă
Când vei pleca, ce moștenești?
Te lupți, urăști și nu iubești,
Să-ți faci un nume pe pamânt,
Pe cei din jur nu-i prețuiești
Și ești cu toți indiferent.
Mândria și fățărnicia,
Le-ai îmbrăcat ca pe o haină
Și nu îți mai vezi josnicia
Și te îndrepți către ruină.
Tu, ai fost creat în chip frumos,
După chipul Lui Dumnezeu!
De ce să cazi atât de jos
Să nu-ți cunoști Creatorul tău!
Tu ai fost creat ca să fi bun,
Să fi smerit, ascultător,
Opreștete din al tău drum
Să fi un binefăcător.
Căci pe pământ, nu moștenești
Nimic din ceia ce aduni,
Dar, dacă iubire dăruiești
Și înalți spre Domnul rugăciuni,
Tu îndurare o să primești.
De-ai vrea ca să te cercetezi
Să vezi în starea care ești,
Să faci păcate, să încetezi,
Și către Domnul să privești!
Să-l chemi în ajutorul tău
Și Domnul te v-a ajuta,
Să fi un om care iubești
Și care face voia Sa.
Doar ști și ai mai auzit,
Acuma ești, acuș nu ești,
Dar faptele ce le-ai trăit...
E moștenirea ce-o primești.
Dacă, ai vrea să fi mai bun
Și să-l slujești pe Dumnezeu,
Să te îndrepți pe acel drum,
Ce-l luminează Cuvântul Său!
Vei fi iertat, restaurat,
Și sufletul tău v-a trăi
Și de păcat eliberat
Și cerul îl vei moșteni!
Amin!