Am o clipă răgaz să privesc înapoi
Și văd urme de pași printre munți de-ntrebări,
Printre steiuri mă văd încercând să dezdoi
Acel semn dureros pus la fraze și... stări.

Cu elan juvenil, cocoțat peste-abis
Căutam prin hățiș taine-adânci să dezleg,
Urmărind obsedat, ca pe-un țel circumscris,
Din frânturi de-adevăr să refac un întreg.

M-am zdrelit la urcuș, sângerând uneori,
Și icnind dureros am simțit că mi-e greu,
Dar când pradă să cad sufocantei vâltori,
Într-un vast luminiș m-aștepta Dumnezeu.

Cu zăvorul deschis către albul intens,
Am simțit c-aș putea, după noul concept,
Acel semn îndoit ce-ntrebării-i dă sens,
Cu lumină din El ca pe-un pai să-l îndrept.

Revelație? Har? Orice-ar fi, e real
Și pendulul e-oprit: da e da, nu e nu;
Nu mai caut, eu am azi răspunsul final,
Doamne, cred, simt și spun: Adevărul ești Tu!

Simion Felix Marțian
Siegen, 16 noiembrie, 2024