Gânduri de mamă
Autor: Emilia Dana Dinescu  |  Album: Poezie creștină  |  Tematica: Copii
Resursa adaugata de Emilia_1975. in 20/11/2024
GÂNDURI DE MAMĂ
Nimeni nu știe cât poate plânge o mamă,
Când i se face în piept adâncă rană,
Așa am suferit și eu când puii mi-ai jignit,
Dar te întreb, ca mamă tu ai reușit?
Îți place să arunci cu vorbe de ocară,
Le spui ușor, pe tine inima nu poate să te doară,
Doar critici și acuze aduse pe nedrept,
Dar sincer, eu știu că nu e drept.
Privești din unghiul tău și crezi că este bine,
Deși tu ai o vârstă, judeci fără rușine,
Gândești că ai trecut prin viață și ești înțeleaptă,
Dar nu gândești că poate ca să judeci nu ești aptă.
Ai părul alb la tâmple, degeaba ai albit
Căci nu ai ales vorba atunci când ai jignit,
Despre băieții mei tu ai vorbit murdar,
Mă rog să înțelegi, să te căiești măcar.
Copiii mei nu sunt copiii nimănui,
Ei sunt copiii Tatălui din cer, ai Domnului,
Un tată pământesc nu au și n-au avut,
Dar cu puterea Tatălui din cer ei au crescut.
De mici mult au muncit, singuri s-au susținut,
De i-a durut și au suferit, nimeni nu i-a știut,
Au răni în suflet, răni sângerânde din copilărie,
Mă întreb, acum, de ce îți spun eu ție? ! ...
Îmi pare rău și plâng și sufăr foarte mult,
Nu știu de vorba ce ai spus chiar ți-a plăcut,
Mă rog și vreau să uit că ai jignit și vreau să iert,
Nu vreau ca să cedez, doar mă port înțelept.
Te-am respectat și am respect, așa am fost crescută,
Nu te urăsc deși mi-ai provocat o rană chiar adâncă,
Ești mamă, ai o vârstă, ești bunică,
Oare nu ai greșit nimic, copii tăi sunt sfinți... la o adică...
♡♡♡♡♡♡♡♡♡
Poate am greșit în ce am scris, c-am scris din suferință,
Îmi pare rău și am decât un singur gând, o singură dorință,
Nu vreau să mă gândesc la ce ai spus, ci doar la Dumnezeu
Căci El m-a susținut când mi-a fost greu, m-a susținut mereu.
Mă bucur că ai spus ce ai gândit și sper ca să fi bine,
Căci vorbele sunt gânduri ce dor când stau în tine,
Îmi pare rău dacă gândești așa, dar Domnul să-ți vorbească
Și dragostea de mamă mereu să mă întărească.
Am scris scrisoare, am o durere și am suferit,
Nu te urăsc, am spus ce am gândit, m-am răcorit,
Sunt mamă, am avere trei băieți, sunt minunați
Vă rog de vreți să priviți ca o mamă, să nu mai judecați.
Emilia Dinescu


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 91
Opțiuni