Cine-L are pe Domnul
Autor: Augustin Tecar  |  Album: De la blândețe la desăvârșire  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de Tecarte in 20/11/2024
Ca oglinda ce răsfrânge
Fața soarelui, la fel
Va putea face și omul
Care îl are pe Domnul,
Îl va arăta-ntruna pe El
Cel mai desăvârșit model.

Fiica mea, cu cât pe scara
Umilinței urci mai sus
Și smerită vei răbda,
Cu atât vei învăța
A-L cunoaște pe Isus
Și te vei bucura nespus.

Iar cu cât Îl vei cunoaște
Mai adânc pe El, cu-atât
Vei primi desăvârșirea,
Vei cunoaște înnoirea
Ce din El a izvorât,
Mielul Cel Desăvârșit!

Vei primi din strălucirea
Care-mbracă fața Sa.
Vor putea mai mulți să creadă
Când cei din jur o să vadă
Credința unită cu fapta
Și ceva sfânt în viața ta.

Când durerea sau iubirea
Sufletul ți-l chinuiește,
Bucură-te că suferința
Poate-aduce biruința:
Ea curățește și sfințește
Pe acel ce se smerește.
Amin. (Duminică, 27 iunie 2021)
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 95
Opțiuni