CONFESIUNE

Nu-s perfect, dar nu-s fătarnic
Spun pe sleau ce am de spus
Cred că traiu-i făr-apus
Altfel ar fi crud, zadarnic.

Cred în forta creatoare
Altfel as fi doar robot
Nu mă-ntreb, nu mă socot
Stiu ce-i lumea viitoare.

De mă-ntreabă cineva
Despre-a mea sperantă tare
Eu răspund că e ceva
Ce mă ia-n ceresti hotare.

Să explic de ce-i asa?
N-are rost; o stiti prea bine
Dar răspund cum se cuvine
Nu-s în stare a trisa.

Tainele ce-mi vin în cale
Recunosc: mă răscolesc
Dar confortul îl găsesc
Si-n galaxii si în petale.

În tot ce văd e un fior
Ce se transmite-n unde line
Cum să reneg că nu-s divine
Când umple sufletul cu dor?

Mă las condus de Steua care
Din orizont n-a dispărut
Când norii grosi au apărut.
Ea-mi dă, mereu, orientare.

Parcă-s luat de vreun curent?
Nu! Ci doar destinul poate
Spre lumi celeste să mă poarte
El stie tot, e competent.

Nu mă ascund în axiome
Caut ceva mai concludent
În veacu-acesta vehement
În care circulă fantome.

Reper în viată mi-e gândirea
Ce s-a format la facultăti
Cu-asa program, priorităti
Că nu le întelege firea.

Călătoresc, cu zel, pe-o punte
’Năltată nu de-un pământean
Ci de-un sublim Galilean
Ce poate iadul să-l înfrunte.

25 Iunie, 2008