Trezeşte-te omenire!
Autor: Maria Luca  |  Album: clocot de cuvinte  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de maria23luca in 21/11/2024

Trezeşte-te omenire! Ţi-e somnul mult prea greu
Iar calea ta-i greşită şi-i fără Dumnezeu
Şi parcă mergi spre hău cu fiecare zi
Căci ai uitat ce-nseamnă să ierţi, să poţi iubi!
Nu sunt şi-aşa prea multe necazuri ce lovesc?
Furtuni, şi foc şi ape şi-ngrijorări ce cresc...
Cutremure ce spaima în inimi o trezeşte
Şi secetă şi boală ce trupul istoveşte...
Tu ce faci omenire... dormi somnul nepăsării
Nu te ridici la luptă cu armele vegherii
Şi laşi un grup de oameni să-ţi hotărască viaţa
Şi nu mai ştii de-i noapte sau vine dimineaţa...
E timpul pe sfârşite dar tu tot nu veghezi
Ba parcă-aduci sfârşitul când binele nu-l crezi
Şi taci deşi vezi bine că-n lume-i tot mai rău
Căci lumea vrea averi nu-L vrea pe Dumnezeu!
Şi totuşi încă este un timp de cercetare
Mai este timp de rugă... de binecuvântare...
Mai este timp să ştergem al vieţii cenuşiu...
Trezeşte-te omenire cât nu e prea târziu!

Vulcan-20-11-2024
Mary


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 169
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni