Că Domnul vine, am uitat,
Cu toții-am adormit,
Și-n bezna care s-a lăsat
Se-aude-un ticăit!

E ticăitul unui ceas
Sortit de Dumnezeu,
Puțină vreme-a mai rămas,
Știu mult prea bine eu!

Căci miezul nopții prevestit
De Mirele etern,
Aproape că a și sosit
Ca să plecăm în cer!

Am ațipit și-am adormit
Dar totuși ne-am trezit
Pentru puțin; am picotit
Și iar am adormit...

Și asta-n timp ce Anticrist
E chiar după cortină,
Ca după ceasul cel promis,
Rege el să devină!

Să se-ntroneze pe pământ
Ca un fals Salvator,
În timp ce-ntreg poporul sfânt
Va fi sus, în splendori!

Fecioare dragi, unde vom fi?
În cer, cu Dumnezeu?
Sau pe pământ ne vom boci,
Trăind necazul greu? ...

O, haideți dar să ne trezim,
Să nu ne prindă somnul,
De nuntă să ne pregătim,
Căci vine, vine Domnul!

S-avem rezervă de ulei,
S-avem candele-aprinse,
Să nu rămânem jos cu-acei
Ce au candele stinse!

Să ne trezim, fecioare dragi,
Căci nu-i nimic pierdut!
Să aruncăm vechii desagi
Ce cântăresc prea mult...

Să ne-mbrăcăm cu in curat,
În albele veșminte,
Căci pân' la zborul minunat
Mai sunt doar scurte clipe!

Puțin mai e, puțin, puțin
Și Mirele apare!
Vom auzi un glas divin:
"Veniți sus, în splendoare!"

Rămână toate-n urmă, jos,
Boli, haos și războaie
Și un pământ întunecos,
C-un rege ce despoaie!

Dar noi cu aripi de mister,
Cu toți cei dragi, spre zare,
Să ne nălțăm în zbor spre El
Și-apoi sus, la serbare!