Copilaș pe calea Ta!
Cale îngustă, cale îngustă
Cum pe ea ca să pășesc
Dacă nu m-aplec sub cruce
Să mă pocăiesc
Cum să nu vin zi de zi
Sub lumina Ta
Și sub harul tău cel Sfânt
Spre-a mă curăța
Cum să nu mă aplec în zori
Ca să-Ți mulțumesc
Și să-Ți spun Isuse drag
Ce mult te iubesc
Cum să nu mă las condus
De Duhul Tău Sfânt
Și pe cale să pășesc
Ca un copilaș cântând
Când sunt copilaș voios
Și rămân pe cale
Uit amarul și durerea
Și a lumii jale
Într-o mână mi-ai pus flori
Pace, bucurie
În cealaltă Domnul meu
Gând de veșnicie
De aceea drag Părinte
Eu îți mulțumesc
Și vreau să rămân copil
Chiar dacă am să cresc Amin!