Rugăciune
Autor: Emilia Dana Dinescu  |  Album: Poezie creștină  |  Tematica: Rugăciune
Resursa adaugata de Emilia_1975. in 22/11/2024
RUGĂCIUNE
Tată ceresc, îți mulțumesc că exist,
Chiar dacă, însăși, existența mi se pare un lucru trist,
Atunci când în durere îmi port povara
Și lacrimile îmi inundă inimioara.
Tu știi, Doamne, c-aș vrea să nu cârtesc,
Dar eu sunt simplu om, mă răzvrătesc,
De aceea vin la Tine, c-o sfântă rugăciune,
Ajută-mă să vin, să fiu mereu cu Tine,
Să stau cu ochii țintă spre cerul înstelat
Și gândul îndreptat spre Tine neîncetat,
Te rog, Doamne, mă iartă pentru ce am greșit,
Căci știu, că și la cruce, tot eu, te-am răstignit,
Coroana cea de spini pe cap, tot eu, ți-am pus
Și vorbe triste, grele, tot eu, ți le-am adus,
De aceea în rugăciune eu astăzi când mă plec,
Nu pot să mai privesc, nu pot să mai reneg,
Căci am haina pătată și e păcatul greu
Și strig la Tine, Doamne, în taină tot mereu,
Te rog, îmi schimbă haina, te rog nu mă lăsa
Să stau timid afară, eu vreau în casa Ta,
Te rog, Doamne, fierbinte ajută-mă, s-accept,
Căci tot ce-mi dai pe lume, Tu, Doamne, este drept,
Ajută-mă, Părinte, ca voia Ta să fac,
Să nu mai murmur, Doamne, învață-mă să tac,
Învață-mă să strig, să spun că m-ai iubit,
Că-n locul meu pe cruce la Golgota-i murit,
Învață-mă, o, Doamne, să le spun tuturor
Că-n viața asta scurtă eu n-am decât un dor,
Dar dorul e puternic și vreau ca să revii,
Să-ți iei turma acasă, să-i strângi pe ai Tăi copii.
Te rog, Doamne, privește, în suflet am durere,
Mi-e trupul frânt în două și nu mai am plăcere
De viața asta tristă ce este pe pământ,
De aceea, Doamne sfinte, eu n-am decât un gând,
Te rog, m-ajută, Doamne, nu vreau să mai greșesc,
M-ajută să am dorință, să pot ca să iubesc
Pe toți din jur, asemeni pe cel mai păcătos
Că și el pentru Tine e tare valoros,
De aceea strig la Tine, te rog să mă întărești,
Să-mi dai putere, Doamne, căci știu că mă iubești,
Să port crucea cu fală, să nu mă rușinez,
Și prin a mele fapte nu vreau să te întristez,
Vreau, Doamne sfinte, întruna eu slavă să-ți aduc,
Ca și țăranul care punând mâna pe plug
Privește doar în față că boii trag la jug,
Iar jugul nostru chiar dacă pare greu,
Noi știm că ești alături de noi mereu, mereu,
De aceea, Doamne sfinte-ți mulțumesc,
Și în genunchi când cad te preaslăvesc,
Căci viața mea doar Tu azi mi-ai ținut,
Dar eu nu am făcut nimic plăcut,
De multe ori căzut-am și greu m-am mâniat,
Dar, Doamne, știu, ești bun și m-ai iertat,
De aceea, Doamne sfinte-ți mulțumesc
Și încerc ca-n prosternare, acum să mă căiesc,
Îmi pare rău, o, Tată, căci multe am greșit
Și am încercat adesea să fac ce am voit,
Nu am privit la cruce, o, Doamne, m-ai iubit.
Te rog, Doamne, păstrează iubirea ce mi-ai dat
Și scrie-mă în Carte să nu fiu cel uitat,
Ajută-mă, o, Doamne, ca ușa să-ți deschid,
Să nu te las afară, să te primesc cu drag,
În casa mea, o, Doamne, să fi doar Tu, Stăpân
Și lângă Tine veșnic eu vreau ca să rămân,
De aceea, Doamne sfinte, la Tine am venit,
Îți mulțumesc, o, Doamne, că nu m-ai părăsit,
Chiar dacă știu, adesea, cuvântul mi-am călcat,
Îți mulțumesc, Doamne, eu știu, Tu m-ai iertat,
De aceea, Doamne, sfinte-ți mulțumesc
Și capu-mi plec... atât... nu mai vorbesc.
Emilia Dinescu


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 57
Opțiuni