Acum, când parcă moartea-mi suflă
În creștet rece și real
Și sufletul nu-mi mai răsuflă
De-a lui durere făr' hotar,
Mă prăbușesc în rugăciune,
Ca de o suliță răpus,
Și mai implor doar o Minune...
Și mai aștept doar un Răspuns...
Nimic nu Îți mai cer pe lume,
Căci totu-mi este prea străin...
Ci vreau să-mi revelezi un Nume -
Al Tău... Și Glasul Tău divin... -
O, Glasul ce-mi vorbi odată
Prea minunat a fi descris -
Mai dulce decât mierea toată
Și mai sublim decât vreun vis...
Puținii ani, ce-aveau să doară
Și-n care-ades am suferit,
Precum un porumbel zburară...
Precum o clipă s-au cernit...
Și de-ar fi fost mai mulți la număr,
Și de-ar fi fost mai fericiți -
Ca niște hoți cu saci pe umăr,
Prin vreme, tot așa grăbiți...
Deșertăciune și durere
E goana vieții - frunză-n vânt...
Azi ești frumos și în putere
Și mâine bulgăr de pământ.
Te plâng vreo doi și tot ei sufăr -
Poimâine mor și ești uitat.
Se stinge floarea cea de nufăr -
C-a înflorit nici n-a contat.
Dar ce rămâne și contează... ?
Ce-a fost născut din Dumnezeu
Transcende Timpul și tronează -
A fost și e și-a fi mereu... !
Fugim... Fugim... Fugim la Tine,
Părinte Bun de Veșnicii...
Și să ne ducem noi la cine... ?
Căci Viața-n Tine-o vom găsi... !
Ne naște Tu și-a Ta Natură
Ne-o dă și nouă - celor morți...
Așa cum scrie în Scriptură -
Să ne sculăm, intrând pe porți... !
Acolo unde nu e moarte
Și unde florile sunt vii
Ne fă, Isus, și nouă parte,
Părinte Bun de Veșnicii...
Amin.
22 noiembrie 2024. Ce este omul? Ce este Viața? - Întrebări care s-au ridicat în atâtea inimi într-o întreagă istorie... Cred că omul... este consecința Iubirii. Iar Viața... este Hristos. El este "Părintele Veșniciilor" și doar fiind în El, părtași la natura Lui prin Duhul Sfânt, putem fi independenți de timp. Atunci nu vom mai muri niciodată. Unde îți este biruința, moarte?