RUGĂ PENTRU COPII
Doamne, mă încred în Tine și tot timpul voi striga,
Voi striga în rugăciune, voi plânge durerea mea,
Am băieții ce-s departe, rătăciți de calea Ta,
Sunt departe, prea departe și numai din vina mea.
Eu am eșuat, Părinte, n-am știut să îi îndrum,
Să le arăt lucruri ce-s sfinte, să nu aleagă ce e scrum,
Firea lor nu e curată, bine eu am vrut să-i cresc,
Dar constat, încă o dată, că și mamele greșesc.
Nu vreau să fiu egoistă și strig doar pentru credință,
Nu cer binecuvântare, nu vreau altă juruință,
Vreau să-mi dai putere, Tată, în mâna Ta să îi pun,
Să nu cer nimic anume pentru viață, pentru drum.
Ca băieții mei să crească pentru ceruri mi-am dorit,
I-am adus la Tine, Tată și eu știu că te-au iubit,
Dar au ales strălucirea falsă a acestei lumi
Și mă încred, Doamne, în Tine, din lume să îi aduni.
********
Privesc la lista ce-i lungă, mamele strigă cu dor,
Strig și eu în rugăciune și am să strig până am să mor,
Strig cu lacrimi și durere, fiecare nume în parte
Căci satana este șmecher, i-a smuls și i-a dus departe.
Viciile sunt spurcate, îi înhață pe furiș,
Dă-le scârbă de păcate, scoate-i, Tu, la luminiș,
Nu știu cum vei face, Tată, dar eu Ție ți predau,
Ajută-i să vadă, Doamne, unde sunt și cum ei stau,
Deschide-le ochii bine chiar de unde-s afundați
Să te vadă doar pe Tine chiar de nu sunt încercați,
Să vadă a Ta lucrare, slava Ta din cer de sus,
Să vrea cu dorință mare să se întoarcă la Isus.
********
Mă încred în Tine, Doamne, în rugă îți mulțumesc,
Știu că vom primi minunea, eu mă rog și te slăvesc,
Pentru fiecare suflet de copil ce-i rătăcit,
Ai lucrarea Ta anume, știu că nu l-ai părăsit.
Vreau să-ți mulțumesc din suflet pentru că Tu îi iubești,
Știu că... nu am nici un dubiu, știu că ai să îi trezești,
Chiar acum îți faci lucrarea, le vorbești cum știi mai bine,
Iar noi stăm în rugăciune și ne încredem doar în Tine.
Suntem mame disperate, dar știm că în mâna Ta
Îi lăsăm cu bucurie, știm că le vei da ceva,
Le vei da un semn anume, într-un fel le vei vorbi
Pentru că nu sunt ai noștri, ei sunt chiar ai Tăi copii.
Emilia Dinescu