NU RESPINGE CHEMAREA


Călare pe mânzul unei măgăriţe...
Intră-n cetate... cerescul Împărat.
Înaintea Lui... s-aştern mlădiţe...
Din finic, palmieri, covor presărat.

Dar Isus plânge... pentru cetate...
Pentru mulţimea... ce se-mbulzea.
Ierusalimul... împietrită celebritate,
Ceasul încercării... nu-l înţelegea.

De-ai şti Ierusalime... ce te aşteaptă,
Nu te-ai lăsa... cuprins de nepăsare!
Vremuri grele... la tine se-ndreaptă,
Pe mame... copii... O, vai, ce-ntristare!

Ce durere... ce jale... stă la pândă!
C-ai respins... azi... pe Salvatorul.
N-ai înţeles... chemarea Lui sfântă!
De ce la moarte-L condamnă Soborul?

Isus... e Mielul de jertfă... ce se cere,
Pentru-al omenirii păcat... crucificat.
Fără murmur... stă gata de-înjunghiere,
Întocmai... cum Scriptura ne-a precizat.

Se stinge... ca o lumină muritoare,
Cutremurând tot pământul sleit.
Apoi... se aprinde din nou... Veşnicul Soare.
Şi dă viaţă... celui... pentru care a murit.

Nu respinge chemarea... ce astăzi...
Se aude... ş-o mai poţi auzi desluşit.
Deschide-ţi inima... poate astăzi...
E ultima zi... în care... poţi fi izbăvit.

Dă Slavă... Celui... ce-a răpus moartea.
Lasă-te cuprins... de mântuirea Lui.
Cântă-I Osana... urmează-I Calea...
Care Te duce... în Împărăţia cerului.
Amin!