Te așteaptă Domnul, suflet nehotarnic,
Leapădă degrabă păcatul cel amarnic
Și vino să trăiești o viață în sfințire
Urmându-L pe Isus, Cel ce-oferă Mântuire.
Trăirea după pofte, dorințe necurate,
Nu înseamnă nicidecum o viață-n libertate.
Atunci e omul liber, când alege chibzuit
Să umble după Domnul - să-aibe sufletul zidit!
Te așteaptă Domnul, suflete etern,
Părăsește-n grabă drumul spre infern!
Alege-acum și tu să mergi pe drumul drept
Urmându-L pe Isus, Cel bun și înțelept.
Un drum ce ți se pare frumos și primitor
Nu este drumul bun spre Domnul Salvator.
Drumul către Domnul, Cel bun și înțelept
Este lung și strâmt; nu-i ușor dar este drept!
Te așteaptă Domnul, suflet minunat,
Vino-acum la El și scapă de păcat!
Părăsește-n grabă drumul spre infern
Și urmează-L pe Isus spre Raiul cel etern!
Te așteaptă Domnul, suflet prețios,
Nu mai pierde timpul, vin' degrabă la Cristos!
Urmează-L plin de voie pe Domnul Salvator
Și-ntr-o zi vei fi cu El în Cerul cel strălucitor!