Am muncit bogat să fiu,
De dimineaţă...până seara târziu.
Dar pentru titlul de bogat,
Familia mi-am neglijat!

Am neglijat-o pe mămică,
Pe soţie şi pe fică.
Construiam case după case,
Şi lăcomia n-a vrut să mă lase.

Când dodată mi-a venit un gând,
Ce-ar fi toate să le vând,
Şi să-mi fac o altă casă,
Mai mare şi spaţioasă,
Cu etaj şi cu grădină,
În curte-alee şi-o piscină.

Zis şi făcut,tot am vândut,
Am dormit pe unde-am putut,
Şi cu miile de lei,
La CEC,la casa de economii cu ei!

De-acum zilnic mă interesam peste tot
Să găsesc un teren,un lot,
Unde casa v-a fi aşezată,
Şi să-ncep lucrarea odată.

Dar în timpu-acesta ştiţi ce sa-ntâmplat?
Banii s-au devalorizat!

Ce lovitură! Nu ştiam ce să mai fac,
C-am rămas de tot sărac.

Ţinean fetiţa pe genunchi mei pe-un geamantan,
E tot ce mi-a ramas în acel an,
Şi câteva haine-mpachetate-n saci...
-Taticule,ce bine e să fim săraci.

-De ce?- întreabă tatăl cu ochi-nlăcrimaţi.
-Atunci-zise fetiţa-când am fost bogaţi,
Erai în fiecare zi de-acasă plecat,
Şi nu m-ai ţinut ca astăzi pe genunchi,niciodat!

CONCLUZIE: Când alergi după bogăţii ce pier,
Neglijezi familia şi intrarea în cer!

BRISBANE 26 iun08