Omule tu nu înțelegi ce onoare ți-a făcut
Dumnezeu când te-a creat ca pe-un vas frumos de lut?
Și apoi cu măiestrie a suflat cu gura Lui
Duh de viață peste tine ca să fii a Domnului?
Dar tu nu dorești s-asculți de Cuvântul Său cel Sfânt
Și te răzvrătești într-una, nu ai pace pe pământ.
Tu nu cauți Duhul Său să trăiești doar în sfințire
Să ai liniște și pace, să trăiești doar în iubire!
Tu nu înțelegi că Domnul poate oricând să te strivească,
Prin Cuvântul Său cel Sfânt, prin puterea Lui cerească?
Dumnezeu te vrea la El, din noroi să te întorci
Să devii copilul Său nu îngrijitor la porci!
Omule, ridică-ți fața către cerul luminos
Și privește către Fiul, către Domnul Isus Hristos,
El este salvarea noastră, ne ferește din nevoi,
Așa cum arca lui Noe l-a ferit de vânt și ploi
Și l-a scos din încercare și din lumea de păcat
Și l-a pus pe-o stâncă tare în muntele Ararat.
El e izbăvirea noastră, este singura salvare
Pentru întreaga omenire nu există altă cale,
El e Cel care a murit și-a luat păcatul tău
Ca să poți avea intrare... liberă la Dumnezeu.
Te va duce sus în slavă în Cetatea lucitoare
Plină de iubirea Sa și de harul Său cel mare,
Azi dacă auzi chemarea te rog nu mai ezita
Vino repede la Domnul, El va fi salvarea ta!
Amin!
26.11. 2024