De când ispita prima dată
cu viclenie m-a-nșelat,
zvârlindu-mi inima curată
în tina primului păcat,

de-atunci am coborât întruna
pe calea morții tot mai jos,
să mă despart pe totdeauna
de drumul sfânt și luminos!

Urechea sufletului care
păcatul mi-o-nfundase greu,
nu mai primi nici o chemare
ca să mă-ntorc la Dumnezeu.

Și m-aș fi dus mereu la vale
căzând în veșnicul abis,
ce m-aștepta acum în cale
adânc și fioros, deschis.

Dar Tu Te-ai îndurat Isuse,
și-n fața morții m-ai oprit,
- cu grija dragostei nespuse
de mine Te-ai milostivit.

- Când m-a atins a Ta-ndurare,
eu m-am trezit ca dintr-un vis,
și ochiul sufletului care
era orbit,
mi s-a deschis!

Simțit-am dragostea privirii
și glasul blând Ți-am ascultat,
din calea morții și pieirii
eu m-am întors și Ți-am urmat.

Și Te urmez, Isuse-ntruna,
urcând calvarul fericit,
căci mi-amintesc întotdeauna
ce har a fost că m-ai găsit!