Noi Te iubim cu dor Isuse
și vrem să Te iubim cu dor
ca orice piedici ne-ar fi puse
și-orice hule ne-ar fi-aduse
să Te iubim mereu Isuse
Iubit și Scump Mântuitor!
În taina inimii-ncălzite
de focul dragostei dintâi,
pe-a ei adâncuri tăinuite
în toate zilele trăite
să fii Stăpân doar Tu Iubite
și Tu Stăpânul să-i rămâi!