Cu tot întregul meu amar
cu munții de suspine,
cu plânsul fără de hotar,
Isus, eu vin la Tine!
- Primește-mă cum sunt
cu multele-mi greșale
și spală-mă Isuse Sfânt
prin Jertfa Crucii Tale.
Sunt păcătos, sint vinovat
Sunt plin de fapte rele,
dar vin Isuse-ndurerat
sub Crucea Ta cu ele
și la picioare-Ți cad smerit
cu lacrime amare
și-Ți cer Isuse Preaiubit
a Sângelui iertare.
Primește-mi toată viața mea
și-n slujba Ta o pune
ca la sfârșit să pot afla
în ea doar roade bune
să pot fi mulțumit oricînd
de slujba ce-Ți aduce,
pîn-la sfârșit mereu purtând
lumina de la Cruce.