V-am scris atâtea nopți amare
și-atâta viață mistuită
am pus în gânduri și-n cântare
și în solia fericită.
Am semănat cu plină poală
semințe rodnice de slavă
și nu mi-a fost nici mâna goală,
cum n-a fost inima bolnavă!
De-a fost vreo trudă sau osândă
le-a ars a dragostei văpaie -
și de-a fost mâna tremurândă
s-a întărit în vâlvătaie.
Am dus cu drag această viață
chiar dacă-am strâns adesea hrană
de seară și de dimineață
tăcuta lacrimilor mană.
Chiar de-am văzut sporindu-mi șirul
cu-atâtea prigoniri de soarte
și-atât de-ntins că-i cimitirul
de visuri și speranțe moarte.
Chiar dacă-n orice zi-n tăcere
am plâns o nouă prietenie
mai mult cu încă o durere
și mai puțin c-o bucurie...
- Din tot trecutul se-nfiripă
un gând ce toate le dezleagă:
tot ce am semănat, e-o clipă
dar am să strâng vecia-ntreagă!