Sabie cerească înălțată drept
adevăr puternic, clar și înțelept
hotărâre sfântă spusă îndrăzneț
pentru moștenirea veșnicei vieți.
Aceasta fie Oastea Sa
și Domnul e slujit de ea
viața ei este Hristos
El Țelul ei cel luminos.
Propovăduirea Sfântului Cuvânt
luptă și-apărare de-un curaj ne-nfrânt
înfruntarea vie față de cel rău
pentru Cauza Crucii și Cuvântul Său.
Stai în veghe sfântă totdeauna treaz
brațul tău să fie pururea viteaz
mijlocul să-ți fie pururea încins
și statornicia dreaptă de ne-nvins.
Nici o tânguire, nici un pas napoi
nici o șovăire când e lupta-n toi
pân-la biruință luptă glorios
sabie vitează-n slujba lui Hristos!