Tu n-ai să poți uita că Domnul pe calea Oastei te-a chemat
c-aici ai auzit Cuvântul, că ochii-aici ți-ai luminat,
c-aici întâia dată-n suflet iubirea sfântă ai simțit
c-aici întâia rugăciune și fericire ți-ai trăit,
c-aici ai cunoscut cântarea, cuvântul cald și luminos
și setea dulce și duioasă a dragostei pentru Hristos,
c-aici ai pus, sfințit în lacrimi, cu Domnul veșnic legământ
și-aici jurași să-I fii statornic, același până în mormânt,
c-aici sunt frații cei cu care te-ai bucurat și-ai plâns atunci,
c-aici au fost și sunt cei care ți-au spus curatele porunci,
c-aici, statornici, merg și sufăr toți frații tăi înaintași
și-aici e tot ce niciodată n-ar trebui să poți să lași...
Tu n-ai să poți să uiți c-aici sunt cei ce la Domnul te-au adus,
nici harul cel dintâi, nici pacea, nici părtășia cu Isus
nici drumurile fericite, nici bucuriile și nici
nimic din tot ce niciodată tu n-ai să uiți c-au fost aici.
Atunci cum poți acum cu alții ca să te duci pe-un drum străin,
de dragul cui lăsat-ai calea călcând Cuvântul Cel Divin?
De ce-ai trădat Lucrarea Sfântă și legământul ce l-ai pus,
de ce-ai batjocorit cărarea pe care te-a chemat Isus?
Nu vezi că de-ar fi alta calea pe care Domnul te-a dorit
te-ar fi-ndreptat dintâi acolo
- și nu apoi, dac-ai pornit!
Tu n-ai să uiți că nu acolo e calea și credința ta,
că nu aceia îți sunt frații, că n-ai primit,
nici simți așa,
o, n-ai să uiți chiar dacă astăzi te amăgești că ai uitat
vor reveni mai greu regretul și dorul, după ce-ai lăsat...
Nici Dumnezeu să nu te lase-n veci să-i poți uita pe-ai tăi
să-ți fie-aducerea aminte chemarea de pe-acele căi
ca-ntors cu pocăință-adâncă din nou în casa-n care-ai fost
să-ți afli dragostea și-n frații dintâi, adevăratul rost...
- Căci neîntors,
pe conștiință îți va rămîne-n orice loc
în veci rozând-o ca un vierme
și-n veci arzând-o ca un foc.